Erdogan, în vizită în România. Iohannis: „România susține Turcia în aderarea la UE. Cred că atât UE, cât și Turcia ar avea de câștigat”

Erdogan, în vizită în România. Iohannis: „România susține Turcia în aderarea la UE. Cred că atât UE, cât și Turcia ar avea de câștigat
Publicat: 01/04/2015, 16:15
Actualizat: 01/04/2015, 21:35

Președintele Klaus Iohannis l-a primit pe omologul său turc, la ora 11.20, pe Platoul Marinescu, unde s-a desfășurat ceremonia militară a primirii oficiale, fiind intonate imnurile naționale ale celor două state.

Președintele Iohannis și soția sa, Carmen Iohannis, i-au întâmpinat, la Platoul Marinescu, pe președintele Turciei, Recep Tayyip ErdoÄŸan, și pe soția acestuia, Emine Erdogan.

Cei doi președinți au făcut declarații comune la finalul întrevederii lor. gândul a transmis LIVE TEXT

UPDATE 13:31 Erdogan: „Suntem bucuroși să vedem nivelul de dezvoltare a României”. Liderul turc amintește că, în momentul de față, schimburile comerciale dintre țările noastre se ridică la 6,3 miliarde de dolari și obiectivul este să se ajungă la 10 miliarde de dolari.

UPDATE 13:30 Erdogan: „Noi vom acorda sprijinul necesar după discuțiile care vor avea loc la MAE și MApN și punctul de vedere este unul pozitiv și vom transmite cât mai repede punctul nostru de vedere”.

UPDATE 13:28 Erdogan: „Din punct de vedere politic, am dorit să mulțumesc României pentru sprijinul acordat țării noastre în vederea aderării noastre la UE. Cred că în perioada următoare, sprijinul României va fi și mai hotărât”.

UPDATE 13:25 Erdogan vorbește pe larg despre atacul armat din Istanbul și despre lupta sa împotriva terorismului: „Ieri, la Istanbul, în cel mai mare tribunal, (atacatorii, n.red.) au intrat cu forța în biroul unui procuror și, după ce l-au luat ostatic, l-au ucis mișelește. Au plătit scump acest act. Mulțumesc prietenului meu, dl președinte Iohannis, pentru condoleanțe”.

UPDATE 13:20 Iohannis îi transmite condoleanțe omologului turc pentru atacul armat de ieri, a cărui victimă a fost un procuror turc: „Terorismul este un flagel groaznic care se extinde și în a cărui combatere națiunile noastre cu siguranță trebuie să colaboreze”.

UPDATE 13:10 Iohannis, în declarațiile de presă comune cu Erdogan: „România și Turcia au obiective comune și interese reciproce. Despre acestea am discutat astăzi, dar și despre contextul în care ne aflăm și despre modul în care putem dezvolta relația dintre țările noastre (…). România susține Turcia în procesul de aderare la UE. Cred că atât UE, cât și Turcia ar avea de câștigat în urma integării europene a Turiciei (…). I-am transmis omologului meu că participarea Turciei la structurile de comandă și control ale NATO care vor fi desfășurate pe teritoriul României ar fi de o importanță strategică pentru țara noastră”

Andreea Alexandru/Mediafax

Președintelui Turciei i-a fost prezentată delegația șefului statului român, din care fac parte ministrul de Externe Bogdan Aurescu și consilierii prezidențiali, președintelui Iohannis fiindu-i de asemenea prezentată delegația omologului turc.

Klaus Iohannis și Recep Tayyip ErdoÄŸan vor avea convorbiri tête-à-tête, urmate de convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegații oficiale.

De asemenea, de la ora 12.30, cei doi președinți urmează să susțină o declarație de presă comună.

De la ora 19.30, la Palatul Cotroceni, la Sala Unirii, urmează să aibă loc un dineu oficial oferit de Klaus Iohannis și de soția acestuia, Carmen Iohannis, în onoarea președintelui Turciei și a soției acestuia, Emine Erdogan.

Recep Tayyip ErdoÄŸan a mai vizitat România în perioada în care era premier, în octombrie 2007.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O femeie din SUA, condamnată din greşeală pentru crimă, a stat 43 de ani după...
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Șoferii, obligați să plătească. Banii pe care conducătorii auto nu erau pregătiți să-i achite
Stere, tatăl Simonei Halep, în lacrimi la Cluj. Momentul care l-a făcut să plângă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Astronauții de pe Marte ar putea avea nevoie de dializă renală la întoarcerea pe Pământ
×